Singur, sărac

Că, undeva în lume,

exiști, îmi e de-ajuns,

Deși nici o-ntrebare

nu-și are clar răspuns,

Deși îmi dau târcoale,

uimirile ce par că-s noi,

În tot ce simt, de-o viață,

e vorba de noi doi.

Veniți din alte sfere,

cu-n rost complementar,

Am învățat că timpul

e rău, dar necesar,

Prin trecerea-i dă vieții

ideea unui sens,

Și fiecărei clipe

firecul rol imens.

Cutiile Pandorei

în taină s-au deschis,

Furându-ne speranța

eternului prezis,

Și, până astăzi iată,

un gând îl tot repet,

Sub talpa mea pământul

se-nvârte prea încet...

Când nu te știu aproape,

de-a dreptul, sunt damnat,

Și victimă facilă

oricărui atentat,

Alerg către tărâmuri

ce-s greu de locuit,

Ca urma-mi să se piardă,

de fugă bănuit.

Fără de tine lumea

e paradis pierdut,

Cuvintele-s sărace,

plătind un greu tribut,

Ideii că prea singur

și fără rost mă cred

Și nu găsesc speranțe

în care să mă-ncred.

Incert e viitorul

și chiar limitativ,

Spre lungă nedormire

cu greu mai am motiv,

Scrutez, departe-n zare,

cu ochii veșnic triști

Apoi mă-mpac cu gândul

că undeva exiști...