Pe geam mă uit... și felinarul plânge
Curg lacrimi de zăpadă pe alei,
Gerul e crunt, chiar și priviri înfrânge,
Și chiar ucide noi și vechi idei.
Luna, pasivă, albă, stă și-așteaptă
Semn că veni-va, primăvara, iar,
În iarna-acesta lungă și nedreaptă,
Ce ne impune trecerea-n zadar.
Privirea mi-am ascuns-o într-o carte
Într-o poveste de la polul sud,
Și-nvăț să cred că frigul e departe,
Gheața,trosnind, să uit s-o mai aud.
Drumu-i pustiu și nimeni nu-ndrăznește
Să caute, spre undeva, un gând,
Nici viscolul opriri nu-și îndrăznește,
Ca nu cumva s-ajungă vânt de rând.
Stelele-mi par că-n grabă vor să vină,
Înveșmântate-n straie de argint,
Spre casa mea scăldată de lumină,
De ger mânate pe-al căderii ghint.
Iarna e grea și miezul nopții plânge,
În clar consens cu-ntregul univers,
Lacrimi și mie-mi curg, și sunt de sânge,
Și-s prinse în ninsoarea unui vers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu