Mă simt timid, cu greu mai am cuvinte
Să-ți spun măcar ce-n vise îmi doresc,
Măcar ceva din ce îmi amintesc,
În zori de zi, când multe-mi trec prin minte.
De multe ori mă-ntreb de am dorințe
Ce vin din vremea unui timp trecut,
Când ne-am văzut, știut și cunoscut
Și ne-am jurat continui năzuințe?
Îmi este, uneori, mirarea mare,
Când, pare-se, atât de multe știm,
Despre tandemul ce ni-i dat să fim
Într-un altfel de logică-ntâmplare.
Îți spun cumva, mai fără lămurire,
Că ne e dat să ne simțim grăbiți,
Și de îndemn cu mult prea ispitiți
Spre o întâie noapte de iubire.
Urmarea îmi e clară și, ți-aș spune,
Când întreba-vei cum de, încă, pot
Să cred că fantezia-i un complot,
Ce trecerii-n banal se contrapune.
Cum nu-i nimic, nicicând, prea nou sub soare,
Nici eu să zic nu am nimic mai mult,
Prefer să tac și gândul să-ți ascult,
Știindu-te, prin Cer, căutătoare.
Nu mă prea-ndemn să-ți spun, ca și poveste,
Cum de va fi vederii să-mi fii drum
Ca depășind pe cel dintâi acum,
Un tot comun esențe să ateste.
Al vorbei mers îmi este la-ndemână,
Dar, recunosc, nu pot să-l folosesc,
Cuvintele-n tăcere mă îngână,
Când mă gândesc să-ți spun că te iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu