Acum că sunt la mare depărtare,
Și ploaia nopții-mi este orizont,
Mizez pe vorba spusă la-ntâmplare
Sau chiar deschid, fără să lupt, un front.
Și nu mai iau nici un percept în seamă,
Tăcerii nu-i mai pun un mare preț,
Chiar dacă vei simți, cumva o teamă,
Gândindu-te că sunt prea îndrăzneț.
Îți spun, câte puțin, dar spun din toate
Pe care, amândoi, le vom trăi,
Ca-nțelegând că orișice se poate,
Să dăm nuanțe verbului a fi.
Ne vom iubi pe margine de noapte,
Ne vom iubi pe latul unui pat,
Tu îngăimând frumoase, blânde șoapte,
Eu căutând spre sânii-ți, însetat.
Cerul va fi lipsit de-a sa lumină,
Nici vântul nu va sta decât tăcut,
Când tu, frumoasă, tandră și divină,
Mă vei voi cu totul, absolut.
Am să mă las pe mine semnătură,
În pântec îți voi fi autograf,
Iubirii să n-avem nici o măsură,
Nici amintiri pierdute cândva-n praf.
Și iar vom vrea, dând gândului putere,
Să-mi dăruiești, la ceas de zori de zi,
Fireștile, normalele repere,
De-a accepta, că-i dat, a ne iubi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu