Sunday, December 17, 2017

Hoinar printre orizonturi

Eu vin, deja am spus, din lumea mea,
O lume-n care toate au răspuns,
Și soarele se vede ca o stea,
Cu-al ei mister la fel de nepătruns.

Pare cam greu, ce spun, să se-nțeleagă,
Ce-nseamnă că din timp nu-mi am reper,
Sau că mi-e viața, oarecum, pribeagă
Altfel aici, cu mult altfel în Cer.

Sunt eu, aici, așa cum mi-este firea,
Descoperind ce nu-s căutător,
Greu acceptând, că-n patimi, omenirea
Se lasă a se ști un vag decor.

Aici, tot văd, când vântul n-are pace,
Cum trestii, mute, temenele-i fac
Sperând că pot măcar să îl împace,
Iar, de va vrea, să-și vină el de hac.

În lumea mea, cu mult altfel se-ntâmplă,
Nici vântul, să se-arate, nu-i grăbit,
Nici iernile nu ning zăpezi pe tâmplă,
Nici cerul nu-i de nori acoperit.

Și am tot spus, că vin, din lumea mea,
În care drumul vieții e deschis,
Și timpul poate, îndelung, să stea,
Demitizând al clipei compromis.

Aici trăiesc, un fel de vis ciudat,
În care cam nimic nu mă surprinde,
În care totul e deja-ntâmplat
Și doar prin amănunte se extinde.

Timp n-am avut și știu că n-am să am
Să mai descurc prea încurcate fire,
Dar am să las în urmă-mi semn de neam
Credința, fără moarte, în iubire.

No comments:

Post a Comment