Monday, December 11, 2017

Declar neclar

Îmi sugerezi, iubito, că-s bolnav,
Și nu-mi vreau omeneasca vindecare,
Stau mult, prea mult, cumva, în așteptare,
Pradă fiind, acestui timp trândav...

Povestea lumii-mi pare un contur
Care, mereu, se schimbă și preschimbă
Și nume-și dă, continuu-n altă limbă,
Ba chiar intraductibil, extradur.

De multe ori mă-ntreb unde încap
Atât de multe forme de iubire,
Slăvite, cu vădită părtinire,
De cei ce cred că-s sfinți, purtând pocap.

Și mă întreb cui pot să și deschid
Din când în când, a sufletului ușă
Ca om cu viață, nu ca o păpușă,
Fără să fiu numit, urgent, stupid...

Prin tot acest, haotic, labirint
Încerc să văd spre orizont o cale
Îndepărtând condiții radicale,
Că nu mai vreau trăirile să-mi mint.

Mă zbat între principii și idei,
Și uneori trăiesc în inerție
Chiar dacă unii-mi spun că-i o prostie,
Acestei vieți nedându-i clar temei.

Al nopții vis îmi este-acuzator,
Când văd că nedreptatea-i o reformă
Ce doar pe ea se-acceptă ca platformă
Și doar pe ea model revelator.

Tu-mi sugerezi, eu însă mă declar
Sărac de gândul vieții-n astă lume,
Bolnav de-o boală care să-și asume
Nefericirea trecerii-n zadar.

No comments:

Post a Comment