Friday, November 24, 2017

Ispititoarea sărbătoare

De multe ori, în noapte,
mă simt că obosesc,
De-atâta încordare
să pot să mă opresc,
Când dorul mă îndeamnă
și drumuri îmi croiește
Spre clipa de-nălțare
ce rostul definește.

Mă țin, cu toată-mi vrerea,
să nu mă las pornit,
Și-mi spun că nu e cazul
de-a fi ademenit,
Mințindu-mi visul nopții,
te tot numesc ispită,
Sperând să-mi fie ziua
cu mult mai liniștită.

În marea-ți depărtare
aș vrea să te găsesc,
Să-ți spun povestea vieții
așa cum o trăiesc,
Și cum îmi trece vremea,
când timpul, ce-o măsoară,
Îmi dă mereu de veste
că vreau, sau nu, el zboară.

Ești, undeva, departe,
și nu am cum să vin,
Opreliști ale lumii
în loc, încă mă țin,
Nu-i însă nici o cale
speranța să omoare,
Va fi să-mi vii aproape,
la ceas de sărbătoare.

No comments:

Post a Comment