Sunday, October 22, 2017

Ancorarea ca motiv

Mereu mă știu de vise ancorat,
Așa cum sunt și-n viața mea reală,
Când recunosc și spun c-am eșuat
Lăsându-mă surprins de îndoială.

Mi-a mai rămas un ciob de anotimp
Şi îl transform în lacrimă albastră...
Implor destinul să-mi mai lase timp
Ca să mă-ntorc din viața-mi prea sihastră.

Eu n-am citit povești, dar le trăiesc,
Și le păstrez în suflet bucuria,
În amintiri, de multe ori, găsesc,
Motivul, relevanța, datoria...

Nu-s totdeauna ce-aș putea să fiu,
Iar asta mă consumă, mă apasă,
Îmi duce nedormirea spre târziu,
Și, indecis, în haos, gându-mi lasă.

Mi-am asumat, zic unii, simplul rol
De-a ști ceea ce mulți nu își explică,
Deși eu știu că am căzut în gol,
Având, de multe ori, credința mică.

Ei multe zic, ceea ce sunt mi-e clar,
Prin mine însumi știu ce-mi este viața,
Nu sunt un amalgam, nu sunt bazar,
Încă adun idei să-i scriu postfața.

No comments:

Post a Comment